Pages

Monday, January 18, 2010

Marinuta, inaintemergatorul lui Filat la Washington

Actuala guvernare si-a coordonat cu Statele Unite politicile in domeniul apararii! Dupa ce a condus o delegatie de oficiali moldoveni la Washington, intre 11 si 13 ianuarie, Ministrul Apararii Vitalie Marinita a tinut un briefing pentru jurnalisti. El a povestit despre intrevederile pe care le-a avut si s-a referit, in context, la cooperarea Moldovei cu NATO. Vitalie Marinuta a multumit autoritatilor americane pentru sprijinul in vederea instruirii militarilor moldoveni in scoli americane. La moment 12 militari moldoveni isi fac studiile in SUA. In total, circa 300 de militari ai Armatei Nationale au absolvit diferite cursuri de instruire finantate de americani. Solicitat de Colorit TV sa aprecieze gradul de utilizare a limbii ruse in armata, Ministrul Apararii a spus ca acesta nu se mai foloseste in documentatie. Ministul Vitalie Marinuta a evitat sa spuna cand a achizitionat armata armament nou, precizand insa ca echipamentul din dotare este suficient, desi necesita modernizare. El a declarat disponibilitatea autoritatilor moldovene de a trimite trupe in Afganistan, accentuand ca astfel de operatii consolideaza experienta militarilor moldoveni. Faptul ca in acest an s-au alocat mai putini bani pentru armata nu va afecta soldatii in termen, ci se vor desfasura mai putine aplicatii. In prezent 800 de ofiteri moldoveni asteapta ca statul sa le imbunatateasca conditiile de trai. Pe de alta parte, premierul Vlad Filat va pleca maine la Washington, unde urmeaza sa fie semnat Acordului Compact cu Corporatia Provocarile Mileniului de acordare a unui grant in valoare de 262 de mln de dolari americani pentru agricultura si drumuri.

Ianukovici si Timosenko in turul doi!

Poticneli, la descoperit crime comuniste!

Sercretizarea dosarelor impiedica studierea si aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova! Chiar daca si-au inceput activitatea acum doua zile, membrii Comisiei pentru studierea si aprecierea regimului comunist totalitar din Moldova au intalnit deja primele obstacole. Potrivit lui Mihai Tasca, secretarului Comisiei, in tara exista cinci arhive din care urmeaza sa se documenteze Comisia. Printre acestea se numara: Arhiva Nationala, arhiva Partidului Comunist din RSSM, cea a Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Afacerilor Interne si a Ministerului Securitatii. Pe de alta parte, partidul Comunistilor condus de Vladimir Voronin nu se face obiect de cercetare al Comisiei. Si asta pentru ca decretul prezidential din 14 ianuarie curent vizeaza doar studierea crimelor comunismului de la 1917 pana la 1991 si nu se extinde asupra regimurilor postsovietice de guvernare de la Chisinau. Comisia urmeaza sa prezinte un raport presedintelui interimar Mihai Ghimpu pana la intai iunie.


Regulamentul de acordare a ajutoarelor pentru calatorie in transportul public va fi perfectionat!

Primaria va inainta Consiliului municipal Chisinau propuneri in acest sens. Dupa cum a declarat in cadrul sedintei operative primarul general Dorin Chirtoaca, primaria va propune ca pensionarii si persoanele social-vulnerabile sa primeasca gratuit, sau cu reduceri, abonamente de troleibuz. Primarul Chirtoaca vrea ca persoanele cu un venit lunar mai mic de 1450 de lei sa poata alege intre a primi gratuit abonamentul de circulatie sau compensatia lunara de 70 de lei. De asemenea, chisinauienii care au un venit mai mare de 1450 de lei vor putea procura abonamente la un pret redus, care va costa 70 de lei, cu un numar nelimitat de calatorii. Dorin Chirtoaca doreste ca studentii si elevii sa poata procura abonamente la jumatate de pret. Regulamentul de acordare a ajutoarelor la plata calatoriei in transport a fost pus in aplicare de la 1 octombrie 2009, la initiativa Primariei Chisinau, dupa majorarea tarifelor in transportul public. Pana acum, peste 70 de mii de persoane beneficiaza de compensatii in transport public. In acelasi timp, persoane in etate conduse de presedinta asociatiei obstesti „Salvgardare” Maia Laguta organizeaza din acest motiv proteste impotiva administratiei chisinauiene aproape saptamanal.


Moldovenii il comemoreaza pe poetul Grigore Vieru!


Astazi se implineste un an de la tragicul eveniment care a curmat viata celui despre care se spune ca a fost cel mai mare poet al Basarabiei. Politicieni, oameni de cultura, apropiati ai maestrului, dar si toti acei care l-au iubit, au venit sa depuna flori la mormantul poetului din Cimitirul de pe strada Armeneasca. Rudele si prietenii isi aduc aminte cu drag de marele poet. Grigore Vieru s-ar fi bucurat de schimbarile care au avut loc in Republica Moldova, sunt de parere acestia. La parastasul de pomenire, fiul poetului, Calin Vieru si-a exprimat speranta ca, in curand, va fi instalat si un monument la mormintul tatalui sau. Pretul constructiei arhitectonice, se estimeaza, insa, la cifra de 60 de mii euro. Potrivit Directiei cultura a capitalei, pe langa bustul care va fi dezvelit pe 14 februarie pe Aleea Clasicilor, va mai fi instalat un altul la intersectia strazilor Alba-Iulia si Ion Crenga. La 16 ianuarie 2009, dupa miezul noptii, Grigore Vieru se intorcea din orasul Cahul, unde participase la o manifestare dedicata poetului Mihai Eminescu. In preajma localitatii Danceni, din raionul Ialoveni, automobilul in care se afla poetul a fost implicat intr-un grav accident rutier, care i-a cauzat moartea.