Pages

Tuesday, September 29, 2009

Primarul general, Dorin Chirtoaca vine cu lamuriri privind compensatiile la serviciile publice!

Persoanele social-vulnerabile din capitala vor primi compensatii de 300 de lei, pentru achitarea tarifului la agentul termic si transportul public. Pentru a beneficia de compensatii, chisinauienii sunt asteptati la directiile de asistenta sociala cu setul de acte care sa demonstreze ca venitul lor nu depaseste cifra de 1450 de lei lunar. In context, Chirtoaca a mai spus ca majorarea tarifelor la apa potabila si transportul public vor imbunatati calitatea acestor servicii. Persoanele incluse in lista beneficiarilor de compensatii sunt pensionarii, invalizii, persoanele angajate, somerii, elevii si studentii. Actele pe care acestia trebuie sa le prezinte pana la 1 noiembrie directiilor de asistenta sociala din Chisinau sunt urmatoarele:

- o cerere

- copia buletinului de identitate

- un certificat care sa adevereasca un venit mai mic de 1450 de lei

Proteste de amploare in capitala impotriva tarifelor majorate la transportul public si apa potabila!

Asa precum au promis saptamina trecuta, sute de pensionari au venit in fata Primariei ca sa-si exprime nemultumirea fata de scumpirea unei calatorii cu troleibuzul si autobuzul, dar si fata de dublarea pretului la apa. Pensionarii au blocat circulatia pe bulevardul Stefan cel Mare, solicitind anularea deciziei Consiliului Municipal Chisinau. Primarul general, Dorin Chirtoaca, a iesit la protestatari de la balconul Primariei si le-a cerut sa mearga in Piata Marii Adunari Nationale. Pentru ca discursul edilului a esuat in fata multimii nemultumite, acesta
a incercat sa negocieze situatia cu organizatoarea protestului, Maia Laguta, care a declarat ca circulatia va fi deblocata numai in cazul in care decizia privind noile tarife va fi anulata. Intr-un final, administratia locala a decis sa discute problema tarifelor la transportul public si apa maine, in cadrul Consiliului Municipal Chisinau. Prin urmare, pensionarii s-au imprastiat pe la casele lor, dar au promis sa revina maine, ca sa vada ce vor decide consilierii.

Criza economica a pus pe brinci localitatile din RM!

Scaderea remitentelor, reducerea investitiilor straine si diminuarea transferurilor guvernamentale la bugetele locale au avut ca rezultat o incetinire economica severa la nivel local. Aceste concluzii se regasesc in studiul "Impactul crizei financiare globale asupra comunitatilor locale din Republica Moldova”, realizat de Centrul analitic “Expert Grup”. In acelasi timp, a crescut somajul, iar timpul de lucru a fost redus. Asta desi salariile au fost majorate cu doar 3 %. “Pentru a mentine nivelul salarial actual, vor trebui reduse drastic, in unele cazuri cu peste 50%, cheltuielile pentru anumite servicii.”a declarat directorul „Expert Grup”, Valeriu Prohnitchi. Studiul a fost realizat la comanda Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, pentru a evalua impactul crizei economice asupra localitatilor din Moldova si a identifica solutii.