Pages

Wednesday, July 7, 2010

Academia de Stiinte despre 28 iunie.

Aeroportul International va avea o pista noua.

Dorin Popovici nu mai e judecator.

Hot de buzunare prins.

Moldova sub ape

PCRM cere demisia rectorilor.

Monday, June 21, 2010

ATAC LA STANA.

CHISINAUIENI DIN TOATE BLOCURILE. LA CLACA.

PSD. INCA UN MIC INAMIC PENTRU AIE.

SANCTIUNI PENTRU "ZAMBETUL".

VOM AVEA EXECUTORI JUDECATORESTI PRIVATI

Wednesday, June 2, 2010

Dosarul lui Perju in judecata.

Infractori in camasi albe.

Nagacevschi judecatorul RM la CEDO.

Pasapoarte pentru gastarbeiteri.

Profesori prinsi cu spaga.

Razboiul PLDM PCRM.

Se-ngroasa numarul somerilor.

Tuesday, June 1, 2010

Politisti prinsi cu mita la Aeroportul International.

Parada blondelor pe timp de criza.

Moldova ar putea condamna comunismul.

Israelul. criticat pentru atac sangeros.

Gata cu procuristii.

Europenii. dezamagiti de deputatii comunisti.

Creeaza un stil - ajuta un copil.

Thursday, May 27, 2010

DRMURI MADE IN MOLDOVA.

LEANCA CONFERA CU LAVROV.

METEHNELE ALESILOR LOCALI.

PALATELE DIN STR. CIOCARLIEI.

Thursday, May 20, 2010

UN ADEVAR VAG DESPRE 7 APRILIE

RUSIA ISI ARATA COLTII

STUDII DE CALITATE

Wednesday, May 19, 2010

ROMANIA, DE PARTEA R. MOLDOVA

DEMNITARII, CA SI MURITORII DE RAND

ZANA SURPRIZELOR LA CHISINAU

TERMEN REZONABIL = JUMATATE DE AN

IN ASTEPTARE DE ZBORURI LOW COST

Tuesday, May 18, 2010

TRANSNISTRIA EGALA CU MOLDOVA

ATACUL GAZPROM-ULUI

CONTRABANDA CU PIESE AUTO

MAI PUTINI BANI PENTRU ODIHNA COPIILOR

Friday, May 14, 2010

Vom avea o Inspectie Financiara nationala

In asteptarea unui nou cod al educatiei

Fara mita BAC

Thursday, May 13, 2010

Ucraina va ridica blocada economica aplicata Transnistriei!

Ajutorul social pentru profesori se lasa asteptat

FMI: A venit timpul pentru relansarea economica a RM

Vezi daca-i recunosti!

Wednesday, May 12, 2010

Contrabanda cu pulpe

S-au distrat, impuscand oameni

CCA, deranjat de justitie

Vladimir Voronin pune conditii Aliantei

Accident aviatic in Libia: 103 morti

Moldova imbatraneste

Wednesday, April 21, 2010

Prezentare Accent TV

Tuesday, April 6, 2010

Locuinte de la “Moldova Unita”


Deputatii din "Moldova Unita" au inaintat in parlament un proiect de lege prin care sa fie inlesnita constructia locuintelor sociale. Liderul formatiunii, Vladimir Turcan, a recunoscut ca ideea nu este noua, atat doar ca nu a fost implementata niciodata pana la capat in Moldova. La conferinta de presa la care “Moldova Unita” si-a prezantat initiativa, un fost membru marcant al Partidului Comunistilor, Nicolae Bondarciuc, a declarat ca pentru inceput parlamentul urmeaza sa faca un sir de modificari legislative ce vor permite scutirea de impozite a constructorilor. Ideea Moldovei Unite este de a crea facilitati pentru moldovenii care vin cu bani de la lucru peste hotare pentru ca acestia sa investeasca in contructii de locuinte sociale. Despre modul in care ar urma sa se desfasoare proiectul a vorbit Igor Semenovker, care a condus pana in iulie 2007 Agentia Constructiilor si Dezvoltarii Teritoriului: “Astazi climatul este altul in RM. In toTi acesti ani am incercat, dar nu am reusit pentru ca nimeni nu avea nevoie. De aceea astazi sunt peste 12 mii de apartamente care nu pot fi vandute. Noi incurcam unui grup restrans de persoane, cu preturile noastre cu sistemul de ipoteca. Astazi avem acesti germeni de democratie. Ii sunt recunoscator partidului d-lui Turcan si actualului guvern, care nu ne pune piedici.” Considerat un apropiat al Partidului Comunistilor, Igor Seminovker a girat mai multe proiecte de constructii, la comanda guvernului Tarlev. In iulie 2007, el a fost impus de fostul regim sa-si dea demisia pentru presupusa gestionare proasta a unui proiect de constructie a unui apeduct, sponsorizat de guvernul kuwaitian.

Un an de la proteste


Ziua de 7 aprilie va fi consemnata la Chisinau prin ample manifestatii de comemorare! La un an de la protestele post-electorale ziua de 7 aprilie va incepe cu un serviciu divin in memoria victimelor, care va fi oficiat la biserica Sfanta Teodora de la Sihla din capitala. Sirul evenimentelor va fi continuat de un miting comemorativ care se va desfasura in Scuarul Parlamentului Republicii Moldova. Aici va fi prezentata si macheta monumentului Libertatii. La ora 12.00 va fi inaugurata expozitia de fotografie si imagini video de la evenimentele din aprilie. Totodata, la ora 14.00 vor fi depuse flori la mormantul lui Valeriu Boboc de la cimitirul din comuna Bubuieci. Manifestatiile de comemorare vor fi incheiate de un Concert la ora 17.00.

Se cunoaste ucigasul lui Valeriu Boboc


Au fost identificate persoanele vinovate de moartea lui Valeriu Boboc. Iar una din ele a fost retinuta! Anuntul a fost facut de ministru de interne Victor Catan. Acesta a precizat ca cei care l-au omorat pe tanarul protestatar anul trecut, in noaptea de 7 spe 8 aprilie sunt toti politisti. Ministrul nu a facut publice, insa numele acestora. Totodata, Catan a declarat ca cca 20 de politisti implicati in evenimentele din aprilie au fost suspendati din functie. Pe de alta parte, intr-un comunicat de presa al Procuraturii Generale se arata ca a fost retinut un colaborator al Comisariatului General de Politie, banuit ca l-ar fi omorat pe Valeriu Boboc. Procuratura nu a specificat cine este acesta, dar a anuntat ca urmarirea penala in acest caz continua. Tot astazi, presedintele sindicatului politistilor “Demnitate”, Mihai Lascu a declarat, la o conferinta de presa ca Valeriu Boboc ar fi fost cercetat penal pentru jaf si pastrare de droguri si ca nu ar merita Ordinul de Onoare promis de presedintele Mihai Ghimpu. Ministru Catan a declarat in replica ca nu conteaza cine a fost Boboc si ca adevarul despre moartea acestuia trebuie sa iasa la iveala. Presedintele sindicatului politistilor a mai spus ca secventele video prezentate saptamana trecuta de presedintele interimar Mihai Ghimpu ar fi rupte din din context. Mihai Lascu a venit cu alte imagini, filmate de un amator, din care se vede cum o parte din protestatari au comis in acea noapte mai multe acte de vandalism in centrul capitalei. Lascu este de parere ca, in timp ce protestatarii pasnici au plecat acasa, in Piata au ramas atunci cei cu antecedente penale. In alta ordine de idei, anterior, mai multe organizatii nonguvernamentale si victime ale evenimentelor din aprilie , au cerut tragerea la raspundere a persoanelor vinovate de masacrul din Piata Marii Adunari Nationale.

Nou conflict vinicol moldo-rus


Serviciul de control sanitar din Rusia, Rospotrebnadzor, a descoperit la frontiera un lot de vin moldovenesc nepotrivit pentru consum! Anuntul a fost facut de directorul serviciului federal, Ghennadi Oniscenko. Seful autoritatii sanitare ruse a declarat ca este pentru prima data cand Federatia Rusa a trebuit sa returneze un lot atat de important, de cca 50 de tone de vin. Oniscenko a mai spus ca, aparent, viticultura moldoveneasca incepe sa se confrunte cu probleme. Incidentul s-a produs la trei ani dupa redeschiderea pietei ruse pentru viticultorii moldoveni, in urma unor indelungate negocieri. Alaturi de Franta si Bulgaria, Moldova este unul din marii furnizori de vin pe piata ruseasca, cu o cota de 12%. In martie 2006, Moscova a interzis importul de vinuri moldovenesti pe piata rusa, invocand neconfirmitatea la standardele de calitate. Observatorii noteaza ca Rusia adesea face recurs la parghii economice in relatiile sale cu fostele tari sovietice. Declaratia lui Oniscenko survine la cinci zile dupa ce Moldova a fost vizitata de prim-vicepremierul rus Igor Suvalov.

Sar capete de la judecatorii

Consiliul Superior al Magistraturii va decide, in scurt timp, daca vor fi sau nu demisi cei inca 9 judecatori, acuzati de abateri disciplinare in urma judecarii dosarelor intentate dupa 7 aprilie. CSM urmeaza sa se pronunte, in acest sens, la urmatoarea sedinta. Examinarile au inceput dupa ce ministrul justitiei, Alexandru Tanase, a depus la CSM sesizarile Institutului pentru Drepturile Omului din Moldova si Asociatiei “Promo-Lex” cu privire la incalcarile comise de cei 9 judecatori. Potrivit materialelor analizate de cele doua organizatii, judecatorii au eliberat mandate de arest administrative, bazandu-se doar pe rapoartele si procesele-verbale intocmite de politisti, in absenta vreunui avocat. Totodata, acestia nu au verificat circumstantele in care persoanele au fost retinute, examinand superficial dosarele tinerilor protestatari in incinta comisariatelor de politie, ceea ce contravine Codului de procedura penala. Cei 9 au mai fost acuzati de lipsa de independenta fata de puterea executiva in stat. Recent, judecatorii Dorin Popovici, Mihail Drosu si Sergiu Crutco au fost demisi pentru aceleasi incalcari.

Friday, March 26, 2010

Ex-sef SIS pro-ortodox

Fostul director al Serviciului de Informatii si Securitate si ministru al apararii, Valeriu Pasat, conduce un grup de initiativa care militeaza pentru introducerea in scoala a Ortodoxiei Crestine. Potrivit lui Pasat, joi a avut loc prima sedinta a grupului de initiativa din care fac parte preoti din cadrul Mitropoliei Moldovei si mireni. El a prezentat un proiect de lege, elaborat de acel grup, care urmeaza sa introduca, prin referendum, studierea obligatorie a religiei in scolile de stat. Valeriu Pasat a venit insotit de un cunoscut militant ortodox, Victor Josu, care se declara politolog de meserie. Desi pledeaza pentru introducerea in scoala a religiei ortodoxe, proiectul de lege nu face referinta decat la clerici din Mitropolia Moldovei. Victor Josu vede in felul sau relatia dintre stat si biserica:”Poporul este ortodox, biserica este mama acestui popor. Si atunci, va intreb, statul trebuie sa stea cu totul deoparte? Statul care traieste din impozitele acestor ortodoxi, statul care este votat de acesti ortodoxi?”

Call-Center pentru someri


Moldovenii nu vor mai trebui sa cheltuie bani si timp pentru a se deplasa la oficiile fortei de munca in cautarea unui job. Acestia vor trebui sa sune doar la Centrul de Apel- Piata Muncii, deschis astazi la Chisinau. Noul serviciu va furniza cetatenilor informatii despre piata muncii si locurile vacante. Persoanele in cautarea unui serviciu vor trebui doar sa apeleze la unul din cele doua numere de telefon ale Centrului de Apel pentru a primi informatia dorita: 0 8000 1000, care poate fi apelat gratuit din tara si 373 22 83 84 14 din strainatate, cu tarif obisnuit. Persoanele care vor veni la Centrul de Apel vor putea accesa toate locurile vacante prin intermediul unui aparat performant. De exemplu, daca omul isi doreste un job in domeniul economiei, acesta selecteaza postul relevant dupa care poate lua informatia cu sine. Serviciul “Centrul de Apel” a fost lansat cu suportul Ministerului Muncii si Agentiei Nationale pentru Ocuparea fortei de munca in parteneriat cu proiectul Consolidarea capacitatii Moldovei de gestionare a pietii muncii si de reintoarcere a emigrantilor. Potrivit datelor oficiale, in tara sunt inregistrati peste 50 de mii de someri.

In sfarsit, avem judecatori penalizati


Ministrul Justitiei Alexandru Tanase a chemat astazi jurnalistii pentru a comenta realizarile ministerului la incheierea a sase luni de la instaurarea Guvernului Filat. Vorbind despre politica de cadre, ministrul a accentuat modificarea componentei Consiliului Superior al Magistraturii, care a inceput sa penalizeze judecatori. Deetatizarea notarilor si executorilor judiciari a fost descrisa de catre ministrul justitiei drept o reusita in noile reforme. Alexandru Tanase mai vrea sa interzica prin lege profesarea avocaturii prin procuri, urmand ca avocati sa fie doar specialistii in domeniu. La moment activeaza in jur de 2 mii de avocati in Republica Moldova si un grup mic, dar influent, de persoane cu procuri, a spus ministrul. In alt context, fiind intrebat de Accent TV, despre eventualitatea organizarii alegerilor parlamentare anticipate, ministrul Tanase a spus ca pledeaza pentru un termen rezonabil. Politicieni din coalitia de guvernamant au declarat recent ca Alianta inca urmeaza sa ia o decizie cu privire la parlamentarele anticipate.

Tuesday, March 16, 2010

Turism pentru ursuleti!


Cunoscuta deja ca o destinatie turistica cu renume, capitala Cehiei a inceput sa aiba parte de un soi de turistri mai pufosi! Amatori de jucarii din lumea intreaga isi trimit ursuletii sa viziteze Praga. Ideea de a transforma Praga intr-o destinatie de agrement pentru ursuleti apartine unui antreprenor local. Explica managerul sau responsabil de relatii cu publicul: Calatoria unui ursulet jucarie costa intre 90 si 390 de euro. Doritorii pot comanda si masaj tailandez pentru jucariile lor. Compania nu se opreste aici si doreste sa extinda aria de sejururi independente pentru jucarii spre Bratislava si Berlin.

Moldova nu mai este la moda traficul de organe, oamenii, însă sunt in continuare traficati!


Ministerul Afacerilor Interne ne asigura ca de 7 ani in tara noastra nu se mai practica traficul de organe, din 2003 nefiind inregistrat nici un astfel de caz de catre angajatii MAI. Chiar daca la inceputul anului 2000 au fost depistat zeci de cazuri de trafic de organe, fenomenul a disparut brusc, explica Ofiterii Centrului pentru combaterea traficului de persoane, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Datoria de stat – $1 mlrd


Datoria de stat a Republicii Moldova a constituit la sfârşitul lunii februarie 937 milioane de dolari SUA. De la începutul anului 2010 acest indicator s-a redus cu 20 de milioane de dolari sau echivalentul a 2%, au declarat pentru presa responsabili de la Ministerul de Finanţe.

Cetatenii si companiile din Moldova sunt obligaţi să prezinte, până la 31 martie, declarațiile pe venit.


Actele pot fi depuse la serviciile fiscale de la locul de reședință sau transmise Fiscului în format electronic. Au mai ramas 2 saptamani pana la exprirarea perioadei cand toţi contribuabilii moldoveni trebuie să prezinte declaraţiile pe venit. Obligaţia se referă la agenţii economici şi la persoanele care au venituri băneşti - din alte surse decât salariul.
Persoanele cu un salariu total până la 25 de mii 200 de lei pe an achită 7 la sută impozit din salariu. Cele care au venituri mai mari de 25 de mii de lei sunt impozitaţi cu 18 la sută. Persoanele cu venituri obținute din indemnizații, compensații sau recompense sunt scutite de impozitare.
Declarațiile pe venit pot fi depuse și în format electronic.

“7 aprilie” putea să nu existe

ONG-uri din Moldova cer autoritatilor sa ratifice statutul de la Roma! Un grup de reprezentanti a mai multor ong-uri au adresat un apel catre autoritatile centrale prin care le indeamna sa puna “cruce” crimelor impotriva umanitatii prin ratificarea statutului de la Roma. Ba mai mult, reprezentantii organizatiilor de aparare a drepturilor omului sustin ca violentele din 7 aprilie puteau sa nu se intample daca statul nostru ar fi ratificat mai devreme statutul de la Roma.

Si Comisia de la Venetia cere moldovenilor sa dizolve parlamentul si sa anunte noi alegeri parlamentare!

Consiliul Europei a difuzat decizia Comisiei pentru democraţie prin drept, numita si Comisia de la Veneţia, în care se relevă necesitatea dizolvării Parlamentului Moldovei şi desfăşurării alegerilor anticipate. Această concluzie legata de situaţia din Moldova a fost adoptată la o recenta şedinţa în plen a Comisiei de la Veneţia.

Parlamentul va fi dizolvat dupa data de 16 iunie 2010!

Cel putin asta reiese din hotararea Curtii Constitutionale, care a examinat astazi o contestatie a comunistilor. In sesizarea lor, deputatii PCRM se refera la faptul ca in octombrie anul trecut, Alianta pentru Integrare Europeana ar fi incalcat un sir de articole din legea privind procedura de alegere a sefului statului.

Thursday, March 11, 2010

Voronin se plange de dictatura

In Republica Moldova se instaureaza un regim care se aseamana cu unul dictatorial! Cel putin asa rezuma liderul comunistilor, Vladimir Voronin, politica promovata de noua guvernare! La 9 martie liderii celor 4 partide din Alianta pentru Integrare Europeana au decis sa nu organizeze alegeri parlamentare anticipate, dar sa modifice articole din Constitutie, pe care s-o supuna apoi unui referendum. Ideea referendumului a fost preluata de comunisti, care declara ca vor organiza un scrutin pentru a demite Alianta de guvernamant: "Incepand de astazi, vom colecta semnaturi pentru referendum. Intrebarea este: a fi sau nu a fi acest regim? Este necesar sa adunam aproximativ 350 de mii de semnaturi si noi le vom colecta. Nu este exclus ca guvernarea va refuza sa organizeze din frica acest referendum, asa cum le este frica de alegeri anticipate". In cei opt an de guvernare comunista doua partide au dorit sa organizeze referendumuri, dar intentiile le-au fost respinse de fractiunea PCRM din Parlament. Intrebat de jurnalisti daca nu se teme ca semnaturile ce vor fi adunate pot avea aceeasi soarta, Vladimir Voronin a spus ca "acestea oricum vor constitui un moment politic important”. Parlamentarii comunisti nu vor participa la sedintele parlamentului, dar vor face campanie in tara. Vladimir Voronin a mai spus ca actuala guvernare si-a aratat caracterul dictatorial pe 9 martie, cand potrivit lui, “Moldova a derapat de pe calea promovarii reformelor pe care si le-a asumat in calea sa de integrare europeana“. La aceeasi conferinta de presa, insa, Voronin a declarat ca integrarea economica a Moldovei cu Uniunea Europeana trebuie realizata mai lent. Liderul comunist a mai spus ca pentru el "europenii nu sunt parteneri, dar inalti reprezentanti". Potrivit fostului Presedinte, PCRM a asteptat sa fie invitat la dialog pentru a gasi un compromis cu AIE in vederea modificarii doar a articolului 78 din Constitutie, ce tine de alegerea Presedintelui tarii. La 7 decembrie 2009, deputatii comunisti nu au participat la alegerea lui Marian Lupu in functia de sef de stat.

PCRM-ul businessmenilor!

PCRM nu este doar un partid al saracilor, al proletariatului, dar are si membri care sunt businessmeni! Declaratia a fost facuta de Vladimir Voronin la conferinta de presa de astazi. Raspunsul liderului comunist a urmat intrebarii jurnalstilor cum se impaca comunistul Voronin cu capitalistul Voronin. In luna februarie, Oleg Voronin a fost chemat la Centrul Anti-Coruptie pentru a da explicatii despre cheltuili ce depasesc veniturile declarate in 2008. Vladimir Voronin s-a plans de soarta copiilor de presedinti: “Asa ni-i soarta noastra a presedintilor care avem feciori. De fapt, nu-i soarta presedintilor, dar e soarta feciorului care are tata presedinte. Dupa ce se termina mandatul de activitate, se razbuna pe acesti copii. Asta e o cultura foarte inalta a noastra a tuturor.” In context, el a spus ca si copiii presedintilor Mircea Snegur si Petru Lucinschi au avut de suferit din partea fortelor de ordine. Oleg Voronin a fost citat de Centrul pentru Combaterea Infractiunilor Economice si Coruptiei la 24 februarie pentru a explica provenienta unor venituri nedeclarate de 67 de milioane de lei cu care a platit pentru marfuri si servicii in afara tarii. Centul Anticoruptie a deschis un dosar pe faptul evaziunii fiscale. Oleg Voronin nu are, insa calitatea de banuit.

Liderul comunist Vladimir Voronin il acuza pe premierul Vlad Filat de contrabanda cu tigari!

Potrivit acestuia, tirul cu tigari de contrabanda, recent depistat de granicerii romani, ar fi transportat marfa ce ar apartine premierului. “Aveam informatii ca trebuiau sa treaca 10 tiruri cu tigari de contrabanda. Nu unu, nu trei, dar zece tiruri. Ele se afla intr-un loc de rezerva special, si dupa o anumita schema ele trebuiau sa treaca frontiera. Doua tiruri au trecut, nici nu s-au oprit la punctul de trecere din Moldova. In Romania au trebuit sa se opreasca pentru a se fixa ora de intrare in tara. Documentele erau intocmite pentru a exporta tevi de metal, in Bulgaria sau Turcia”. Voronin a mai spus ca banii din tigarile de contrabanda urmau sa fie folositi pentru a returna un presupus imprumut pe care liderul liberal-democrat i l-ar datora omului de afaceri roman, Dinu Patriciu. Retinerea tigarilor in vama, potrivit lui Voronin, a fost cauzata de o neintelegere cu partea romana, si asta pentru ca Basescu nu s-ar intelege cu Patriciu. Dinu Patriciu respinge declaratiile lui Voronin: "Este o prostie. Eu nu am avut niciun fel de relatie comerciala sau financiara cu domnul Filat, vreodata, de niciun fel. L-am vazut o singura data in viata mea.” a declarat Patriciu pentru agentia romana de stiri Mediafax. Dar iata cum a comentat primul-ministru Vlad Filat invinuirile fostului presedinte: Voronin este un berbec politic si-i spun bye-bye mister, timpul tau a expirat".

Wednesday, March 10, 2010

Parlamentul va incerca sa permita participarea blocurilor electorale in alegeri!

O comisie parlamentara speciala organizeaza dezbateri publice pentru a culege idei de modificare a Codului Electoral. Inainte de alegerile parlamentare de anul trecut, comunistii si crestin-democratii au interzis constituirea de blocuri electorale. Chiar daca au sustinut parlamentarii comunisti sa nu fie admise blocurile electorale, PPCD nu a reusit sa treaca de baremul electoral in cele doua scrutine din 2009. Intr-un comunicat de presa emis de organizatorii conferintei se spune ca adoptarea proiectului va asigura ralierea suplimentara a legislatiei moldovenesti la standardele internatiolnale si va permite promovarea unor solutii eficiente de remediere a deficientelor constatate in scrutinele anterioare. Comisia condusa de deputatul liberal Valeriu Nemerenco receptioneaza propuneri, expertize si obiectii la proiectul de modificare a Codului Electoral. Alte prevederi pe care deputatii din Alianta pentru Integrare Europeana doresc sa le transpuna in lege se refera la crearea mai multor sectii de votare peste hotare, limitarea resurselor administrative in campania electorala, agitatia electorala si reflectarea alegerilor in mass-media.

Chifa cere 200 de mii de lei de la Gurbulea!

Sefa Directiei pentru protectia drepturilor copilului din municipiul Chisinau, Svetlana Chifa, cere 200 de mii de lei de la fostul procuror general, Valeriu Gurbulea. Svetlana Chifa a anuntat la o conferinta de presa, ca procuratura a incetat actiunea penala intentata impotriva sa, sub acuzatie de trafic de copii. Functionara a fost invinuita iarna trecuta de procurorul Valeriu Gurbulea de actiuni criminale si de abuz de putere. Svetlana Chifa a spus ca doreste sa-i fie restabilit bunul nume si reputatia profesionala prin judecata. Sefa directiei pentru protectia depturilor copilului din Chisinau a mai declarat ca fostii guvernanti au dorit sa se razbune pe ea. Svetlana Chifa mai spune ca, personal, nu doreste razbunare, dar triumful adevarului. Avocatul sau, Viorel Sava a declarat ca judecatoria Buiucani din Chisinau a admis plangerea lui Chifa impotriva lui Gurbulea si a stabilit prima sedinta pe 23 martie. Fostul procuror general nu a fost de gasit pentru a comenta acuzatiile functionarului public.

Tuesday, March 9, 2010

Se schimbă şefia Termocom

Primaria capitalei va prelua controlul asupra Termocom in doua saptamani! Asta dupa ce, recent, Curtea Suprema de Justitie a decis transferarea intreprinderii in gestiunea autoritatilor publice locale. Potrivit primarului general, Dorin Chirtoaca, Termocom va fi preluat cu o datorie de aproape 2 miliarde de lei. In cel mai apropiat timp va fi organizata adunarea generala extraordinara a societatii, care va alege directorul executiv al intreprinderii la propunerea primarului general, dar si presedintele Consiliului de Administrare.

Dorin Chirtoacă, primar general, mun. Chişinău

„Dupa reorganizare, vom discuta toate problemele in conformitate cu regulile stabilite la alte intreprinderi din gestiunea municipala pentru a nu genera noi pierderi si datorii.”

Datoriile curente ale Termocom fata de producatorii de energie sunt de 660 de mln de lei. Altii, peste un mlrd de lei constituie datoriile intreprinderii din perioada de pana la anuntarea procedurii de insolvabilitate din 2002.

Cutremure în lanţ!

51 de persoane au murit şi alte 71 au fost rănite ieri în urma cutremurului cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter, care a afectat provincia Elazig din estul Turciei.Victimele au fost înregistrate în cinci sate apropiate de epicentrul localizat la Karakogean, în provincia traversată de falia seismică activă a Anatoliei orientale. Potrivit autoritatilor, echipele de intervenţie au intrat în toate zonele sinistrate, iar ranitii sunt tratati in spitale.Seismul s-a produs la ora 04.32. Locuinţele din satele regiunii Karakocan sunt construite în general din chirpici şi sunt puţin rezistente la cutremure.Şi în satul Okcular, cu 800 de locuitori, circa 30 de locuinţe s-au prăbuşit.Cutremurele cu victime sunt frecvente în Turcia, stat traversat de mai multe falii seismice active. Două astfel de seisme s-au soldat cu 20.000 de morţi în august şi noiembrie 1999 în nord-vestul ţării, cu populaţie mai densă.Potrivit purtatorului de cuvant din cadrul celulei locale de criză, în provincia Elazig operaţiunile de căutare au fost oprite, echipele de intervenţie constatând că nu mai există niciun supravieţuitor blocat sub dărâmături.

Tuesday, March 2, 2010

Reguli dure pentru soferii de microbuze din capitala!

Interzicerea fumatului in salon, deconectarea aparatelor audio pe durata cursei si respectarea legislatiei lingvistice! Sunt doar cateva din prevederile dispozitiei primarului general, care au intrat in vigoare de astazi. Totodata, potrivit dispozitiei, trebuie respectata curatenia in saloane, iar soferii sunt obligati sa aiba un aspect ingrijit si sa se poarte amabil cu pasagerii. De asemenea, conducatorii microbuzelor de pe ruta trebuie sa opreasca numai in statii si locuri stabilite. Soferii nu se impotrivesc prevederilor. Daca prevederile nu vor fi respectate de administratorii de ruta, acestia risca sa ramana fara permisul de activitate pe traseu. In cazul in care vor fi inregistrate 2 incalcari pe aceeasi ruta, va fi initiata procedura de reziliere a contractului de administrare a rutei.

Judecator chemat “la tabla”

Magistratul Dorin Popovici care a judecat, in aprilie 2009, mai multe persoane in incinta Comisariatului General de Politie va afla, la sfarsitul acestei saptamani ce sanctiune il asteapta! Colegiul disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii va examina vineri cauza acestuia. Cateva organizatii neguvernamentale au cerut institutiei sa investigheze efectiv si obiectiv plangerea impotriva magistratului Judecatoriei Buiucani. Cele opt ONG-uri au cerut, de asemenea Colegiului disciplinar al magistraturii sa le audieze pe surorile Ludmila si Oxana Radu, care au fost judecate de Popovici pe 9 aprilie. Solicitat de Colorit TV, presedintele Colegiului Disciplinar, Nicolae Rosca, a refuzat sa se pronunte pe marginea cazului. Acum o luna, ministrul Justitiei, Alexandru Tanase, a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii si Procuratura Generala privind incalcarile admise de judecatorul Dorin Popovici. Tanase a spus atunci ca ministerul va insista ca acest dosar penal sa fie instrumentat si expediat in instanta. Daca va fi gasit vinovat de pronuntarea unei hotarari ilegale, magistratul risca pana la 5 ani de inchisoare. Solicitat sa comenteze acuzatiile, angajatii judecatoriei Buiucani au declarata ca Dorin Popovici se afla in concediu. Dorin Popovici a intrat in vizorul presei dupa ce o tanara s-a plans ca a fost condamnata de judecator, pe 9 aprilie, la 5 zile de arest administrativ, in cadrul unui proces care a durat doar 3 minute, in incinta Comisariatului General de Politie.

Flori pentru combatanti

Astazi se implinesc 18 ani de la declansarea conflictului armat de pe Nistru. In aceasta zi, Piata Marii Adunari Nationale a devenit neincapatoare. Mii de combatanti, oameni simpli impreuna cu reprezentanti ai Guvernului si Parlamentului au depus flori la monumentul lui Stefan cel Mare. Combatantii isi aduc aminte cu mare tristete de evenimentele tragice care au luat sute de vieti. In conflictul armat din 1991-1992, au participat circa 29 mii de persoane, dintre care 286 au decedat, iar alte 284 au ramas invalizi.

Wednesday, February 17, 2010

Parlamentul sa sustina maidanezii!

Alianta Pentru Integrare Europeana trebuie sa stopeze uciderea maidanezilor. De aceasta parere este liderul Partidului National Liberal, Vitalia Pavlicenco si asociatia pentru protectia animalelor fara adapost „Alga”. Potrivit lui Pavlicenco, daca actuala guvernare tinde spre integrarea Moldovei in UE ar trebui sa adopte un proiect de lege prin care sa impiedice eutanasia animalelor vagabonde. Totodata, reprezentantii „Alga” au cerut primarului general sa construiasca un azil modern de plasare a cainilor vagabonzi, unde sa fie sterilizati de medici profesionisti, iar directorul Regiei Autosalubritate sa-si dea demisia pentru actiunile de ucidere a maidanezilor. Asociatia “Alga” a declarat ca va lansa campania „Un leu pentru catelul tau”, unde fiecare cetatean va putea dona bani pe un cont special pentru protectia animalelor fara adopost. Amintim ca, acum 2 zile si actrita franceza Brigitte Bardat a trimis primarului Dorin Chirtoaca o scrisoare prin care prin care la rugat sa opreasca eutanasia maidanezilor.

Curtea Suprema de Justitie din Ucraina a decis sa amane anuntarea rezultatelor alegerilor prezidentiale!

Potrivit Comisiei Electorale Centrale de la Kiev, scrutinul din 7 februarie a fost castigat de Viktor Ianukovici. Contracandidatul acestuia, premierul Iulia Timoshenko a contestat insa rezultatele alegerilor in instanta, invocand fraude masive. "Curtea Suprema suspendeaza decizia CEC cu privire la rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin pana va fi studiata cauza", anunta curtea intr-un comunicat. Timoshenko cere invalidarea alegerilor. Observatori internationali au calificat alegerile drept corecte si democratice, si atat guverne occidentale cat si Rusia l-au felicitat deja pe Ianucovici cu ocazia victoriei sale. Ianukovici urmeaza sa depuna juramantul la 25 februarie, dar decizia Curtii Supreme ar putea schimba desfasurarea procedurii.